
Primul care a descoperit magia acestei insule a Italiei a fost Caesar Augustus care, in anul 29 i.Hr., a oferit orasului Napoli insula Ischia in schimbul micului paradis cu o suprafata de doar 10 kilometri patrati. Capri a fost apoi resedinta imparatului Tiberius, refugiul artistilor renascentisti, locul de odihna al regilor Frantei, iar, mai tarziu, destinatia de vacanta a personalitatilor politice. Astazi, Capri reprezinta una dintre cele mai exclusiviste, dar si stilate obiective ale mapamondului. Nu este o destinatie ieftina, dar insula stie sa-si rasplateasca turistii din plin.
Aceasta mica insula are o populatie de doar 12.000 de locuitori (cat cea a orasului Sinaia), dar este vizitata anual de aproape jumatate de milion de turisti. Descoperita din timpuri stravechi, Capri nu a incetat niciodata sa exercite o atractie fantastica pentru turistii tuturor secolelor. Datorita originii sale calcaroase, relieful este unul spectaculos, cu stanci iesite din mare, faleze abrupte si arcuri naturale. Acest peisaj desprins parca dintr-un tablou exotic este completat de o vegetatie luxurianta, ametitoare si incredibil de bogata. Adaugati case luxoase construite in trepte, stradute abrupte, gradini si sosele suspendate, magazine si buticuri de lux cu aer medieval, un castel, vile romane si ruine grecesti, iahturi si vase de croaziera, si imaginea formata tot nu va atinge frumusetea realitatii.
Daca ajungi in Capri, nu poti trece cu vederea atractiile istorice si culturale care dau acestei insule un plus de farmec si o doza fascinanta de spiritualitate. Capri a fost dintotdeauna un loc ravnit de mai marii lumii, iar castelele, forturile, ruinele grecesti sau vilele romane sunt marturia popularitatii acestui paradis pierdut si redescoperit de zeci de ori. Mai intai, insula a fost populata de greci. Si astazi mai exista in Anacapri si Capri (cele doua orase importante ale insulei) cateva ruine care atesta prezenta coloniilor elene in zona. Imparatul Agustus a fost primul care a ales ca loc de refugiu aceasta insula din sudul Italiei. Succesorul sau, imparatul Tiberius, a petrecut aici 10 ani si a construit 12 vile in semn de recunostinta fata de cei 12 zei ai Olimpului. Mai tarziu, Capri a devenit destinatia aristocratiei italiane, britanice si franceze. Bourbonii secolului al XVIII-lea veneau aici la vanatoare de prepelite, iar, un secol mai tarziu, artisti, poeti si personalitati economice (Krupp, Axel Munthe si altii) si-au gasit inspiratia sau odihna pe plajele calcaroase ale insulei.
Insula Capri, aflata in marea Tireniana, are doua orase principale: Capri, localitate aflata pe coasta de est, si Anacapri, orasel situat pe coasta de vest. Cele doua orase sunt unite de 784 de trepte sapate in stanca, urcate si coborate ca intr-un ritual de majoritatea turistilor veniti aici. Farmecul si magia acestei insule nu constau numai in peisajele de o frumusete divina, ci si in numeroasele facilitati turistice care au urcat acest nume in topul destinatiilor de lux. Principala activitate este turismul – pe aceasta insula care masoara sase kilometri lungime si doi latime exista peste 50 de hoteluri! Cele doua orase principale, precum si portul Marina Grande, situat pe coasta de nord, sunt pline de muzee, restaurante, parcuri, gradini, centre Spa, cluburi, discoteci, localuri pitoresti, crame, parfumerii sau mici buticuri cu produse traditionale.
Grota Albastra (Grotta Azzura) este atractia suprema a insulei. Aceasta minune a naturii se afla in apropierea orasului Anacapri si a reprezentat mult timp, pentru localnici, un loc primejdios. Secole de-a randul s-a crezut ca insula este lacasul spiritelor rele, al duhurilor nevazute sau refugiul piratilor cu sange rece, dar fara scrupule. Grotta Azzura este o pestera naturala umpluta pe jumatate cu apa. Vizitarea ei se face doar in barci speciale, care pot fi inchiriate din micul port din apropiere. Frumusetea aceste grote consta in efectele superbe pe care lumina le are asupra peretilor si valurilor. Razele soarelui nu patrund aici direct, ci se reflecta in apa. Din nefericire, Grotta Azzura nu poate fi vizitata decat atunci cand marea este foarte linistita.
O alta emblema naturala a insulei Capri este I Faraglioni – cele trei stanci cu o inaltime de aproximativ 100 de metri, formate in urma cutremurelor si eroziunii marine sau eoliene. Stancile se ridica abrupt din mare si dau peisajului o nota puternica de basm. Prima are 109 metri inaltime si este cunoscuta sub numele de Stella (Steaua). Este unita de tarm printr-un istm. A doua masoara 81 metri in inaltime si este strabatuta de un tunel lung de 60 metri. A treia, Lacota, are 104 metri inaltime si constituie lacasul cunoscutei soparle albastre. Frumusetea si forma lor ciudata au nascut de-a lungul secolelor numeroase legende printre localnicii si vizitatorii insulei. Astazi, turistii pot vedea indeaproape cele trei formatiuni calcaroase cu ajutorul barcilor speciale care fac curse regulate in jurul mamutilor de piatra. Pretul unui bilet este de minim 15 euro.
Dintre obiectivele care trebuie musai vazute pe aceasta insula trebuie mentionate Gradinile lui Augustus, Vila Jovis – una dintre cladirile construite de imparatul Tiberius, Villa Malaparte - construita in secolul XX, Vila San Michelle – construita de scriitorul suedez Axel Munthe, Marina Piccola sau Portul Mic - unde se afla Turnul Sarazinilor, si Grota Ferigilor, precum si Via Krupp – un drum care a capatat de-a lungul deceniilor titulatura de “cel mai frumos drum din lume”.
Insula Capri nu este o destinatie accesibila. Sezonul turistic incepe la 1 mai si se termina in 30 septembrie. In aceasta perioada, insula devine extrem de aglomerata, dar frumusetea ei nu este cu nimic atenuata de valurile de turisti “cu pretentii”. Cele peste 50 de hoteluri au o oferta diversificata: exista camere care pornesc de la 30, 40 de euro pe noapte, dar si hoteluri de lux unde o dubla depaseste 300 de euro pe noapte. Astfel, la un hotel de cinci stele din Anacapri, pretul unei duble este de 212 euro pe noapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu