Ecluză

O ecluză este o construcţie hidrotehnică amenajată pe traseul unei căi navigabile (canal artificial sau natural) sau la intrarea unui port cu maree, care asigură trecerea navelor între două suprafeţe de apă cu niveluri diferite. Se compune dintr-un bazin numit „sas" sau „camera ecluzei", prevăzut la ambele capete cu porţi etanşe şi dintr-o instalaţie puternică de pompare pentru umplerea sau golirea sasului până la nivelul dorit.

Ecluzele de pe canale au amenajate la fiecare capăt al ecluzei şi în exteriorul acesteia, un port de aşteptare, care asigură staţionarea şi legarea navelor, înainte şi după ecluzare. În prezent se construiesc:

  • ecluze simple — formate dintr-un singur sas;
  • ecluze în trepte — cu mai multe la sasuri dispuse în lungime;
  • ecluze gemene — formate din mai multe sasuri alăturate.

Tot termenul de ecluză se foloseşte şi pentru:

Ecluză de salvare, care este o cameră metalică, de formă tronconică, montată pe corpul unui submarin, care permite ieşirea echipajului în caz de naufragiu, fără inundarea submarinului.

Niciun comentariu: