Austria - Salzburg

Este este unul dintre cele mai vizitate orase europene, pe întreg parcursul anului. Cetăţile si bisericile, clădirile medievale, dealurile si grădinile din Salzburg sunt doar câteva din atracţii Salzburg este un stat federal al Austriei, având graniţă cu Bavaria si Tirolul de Sud. Este unul dintre landurile Austriei cu cel mai mic număr de locuitori (520.000), iar capitala sa este orasul cu acelasi nume, celebru în toată lumea. Orasul muzicii Salzburg este cel mai vechi si mai important centru cultural si spiritual al Austriei. A fost ridicat la gradul de arhiepiscopie încă din secolul VIII si a constituit un important centru al Sfântului Imperiu Roman încă din Evul Mediu. Dezvoltarea regiunii si separarea sa de Bavaria, ţara-mamă, a fost demarată în secolul al XIV-lea, dar încorporarea în Austria nu a fost definitivată până în 1816. Dezvoltarea arhitecturală a orasului de-a lungul secolelor este în acelasi timp interesantă si atrăgătoare - numeroase anticariate, galerii de artă si magazine diverse, care oferă turistilor acuarele, picturi, desene, gravuri, fotografii ale orasului începând din secolul al XIX-lea, facsimile ale documentelor istorice sau partituri celebre. Simbolul Salzburgului si imaginea regăsită la tot pasul în oras o reprezintă un compozitor austriac, unul dintre cei mai prodigiosi si talentaţi creatori în domeniul muzicii clasice, Wolfgang Amadeus Mozart. Acesta s-a născut la 27 ianuarie 1756, într-o casă de pe Getreidegasse, la numărul 9. Este cea mai aglomerata stradă din „Vechiul Oras” al Salzburgului. Iniţial se numea Trabegasse (de la verbul „traben”, a tropăi) pentru ca într-un final să fie denumită „Aleea Grânelor”. După ce vizitezi Muzeul Mozart, poţi savura o cească de cafea sau poţi cumpăra suveniruri. De reţinut ar mai fi că imobilul unde s-a născut Mozart era cunoscut si sub numele de Casa Maestrului de Dans (Tanzmeisterhaus), deoarece aici luase fiinţă, în anul 1711, o scoală de dans pentru nobili care, pe lângă orele de dans mai oferea si cursuri de bune maniere si comportare în societate. Istorie la tot pasul Fortăreaţa Hohensalzburg se află în punctul cel mai înalt al orasului. Este un obiectiv pe care nu trebuie să-l ratezi. Construcţia, veche de 900 de ani, domină orasul lui Mozart, oferind o priveliste fantastică asupra împrejurimilor. La fortăreaţă se poate ajunge pe jos, în 30 de minute sau, mai repede, cu trenul special amenajat care circulă din 10 în 10 minute. Îţi recomand apoi să mergi la un alt simbol, Domul din Salzburg. Impresionanta construcţie în stil baroc defineste imaginea orasului vechi si creează, în fiecare an, faimosul decor al reprezentaţiilor „Jedermann“. Iar dacă vrei să admiri una dintre cele mai frumoase grădini, du-te la Castelul si grădina Mirabell. Acolo vei găsi o impunătoarea sală din marmură, considerată una dintre cele mai frumoase „săli de căsătorie din lume“. Grădina idilică a castelului, realizată după planurile lui Johann Bernhard Fischer von Erlach, încântă prin aranjamentele superbe de flori si sculpturile somptuoase. Sporturi de iarnă Pasionaţii de schi din toată lumea preferă, de multe ori, să meargă în Austria. Salzburg oferă toate condiţiile pentru practicarea acestui sport. Ofertele austriecilor sunt imbatabile, promit chiar banii înapoi pentru un curs de iniţiere dacă nu esti mulţumit. Atât sunt de siguri pe cei 2.000 de monitori de schi din cele 110 scoli de profil aflate pe piste de toate dificultăţile, cu zăpadă naturală sau artificială. Cât ne costă Calitatea investiţiilor si a serviciilor făcute în Salzburg, ca si gradul de civilizaţie sunt câteva explicaţii pentru numărul mare de turisti care îl vizitează. Cele mai accesibile ca preţ sunt pensiunile, toate dotate cu camere cu baie proprie, la preţuri pornind de la 400 de euro în sus/de persoană pentru cinci nopţi de cazare cu mic dejun. Un sejur la un hotel de 4-5 stele poate ajunge, cu transport, la 1.000 de euro/persoană.

Niciun comentariu: