Originea sarbatorii Valentine's Day

In fiecare luna februarie, în multe locuri din întreaga lume persoanele care se iubesc ifi ofera unele altele cutii cu bomboane, buchete cu flori sau cine romantice. In vechime aceasta traditie de Valentine's Day tinea o luna si era diferita de cum este acum. Deci cine a fost Sfântul Valentin şi cum s-a facut asocierea cu acest ritual?
Astăzi, Biserica Catolică recunoaşte cel puţin trei sfinţi diferiti numiti Valentin sau Valentinus, toţi aceştia au fost martirizaţi.
O legendă susţine că Valentin a fost un preot care trait în timpul secolului al treilea dupa nasterea lui Isus Hritos. Când împăratul Claudius II-a a decis ca barbatii care nu au familii sunt mai curajosi pe campul de lupta acesta a decis ca barbatii tineri sa nu se mai poata casatorii. Cand a vazut nedreptatea parintele Valentin a continuat să efectueze căsătoriilor pentru tineri în secret. Atunci când acţiunile parintelui Valentin au fost descoperite, Claudius a ordonat ca el să fie executat.
Alte povestiri sugerează faptul că parintele Valentin a incercat sa scape de la moarte pe Crestinii care erau persecutati in Roma antica.
În timp ce unii cred că Valentine's Day este sărbătorită în mijlocul lunii februarie pentru a comemora aniversarea morţii parintelui Valentin, alţii susţin că biserica creştină poate a decis, sa sărbătoreasca Valentine's day la mijlocul lunii februarie într-un efort de a "boteza" festivităţile de festivalul păgân Lupercalia o sarbatoare barbara care isi trage radacinile din Roma antica.
Oricare ar fi semnificatia sarbatorii de Valentine's Day, aceasta este un moment de pasiune pentru tinerii indragostiti si merita sarbatorita cum se cuvine.

Niciun comentariu: