Domul din Milano, în italiană Duomo di Santa Maria Nascente, este catedrala Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Milano.Cu o suprafaţă de 1200 mp, catedrala milaneză, una dintre imaginile emblematice ale Italiei şi ale Europei, este cel de-al treilea edificiu bisericesc romano-catolic ca mărime din lume, după Bazilica San Pietro din Roma şi catedrala din Sevilla. Podoabă cu totul unică a arhitecturii gotice, domul din Milano are o capacitate de peste 40.000 de locuri şi o lungime de 157 m.
Este una dintre catedralele occidentale a căror construcţie s-a întins pe durata a câtorva secole. Începută în 1386 şi incheiată în 1887, ea domină astăzi piaţa centrală din Milano, fiind un simbol al puterii economice pe care această capitală a Lombardiei, poartă de intrare a comertului ce traversa Alpii, l-a reprezentat timp de veacuri. Maiestuozitatea şi formele estetice ale catedralei sunt grăitoare: detaliile sculpturale ale celor 135 de turle, dintre care cea mai înaltă atinge 109 metri, şi cele peste 2000 de statui, sunt foarte atent executate, la fel şi marile ferestre ale clădirii, considerate a fi cele mai mari din lume.
Constructia propriu-zisă a inceput in 1386 la iniţiativa arhiepiscopului Antonio de Saluzzo, într-un stil gotic târziu, cu specific mai degrabă francez decât italian. Munca a continuat timp de secole, turnul principal fiind împodobit in 1762 cu o statuie policromă a Fecioarei Maria, căreia i-a fost dedicat de la început domul milanez. Interiorul nu este mai puţin frapant. Cinci nave gigantice, separate de stâlpi de piatră artistic sculptaţi, sunt incadrate de ferestre cu vitralii executate cu mare măiestrie. Absida, partea cea mai veche a catedralei, include trei ferestre in formă de roză, realizate de Filippino de Modena, într-un mod ce ne dezvăluie complexitatea sculpturii din secolul al XlV-lea.
Poetul romantic englez Percy Shelley, călător in Italia la începutul secolului al XVIII-lea, afirma că interiorul domului este cel mai bun loc pentru a citi "Divina Comedia". Dar, doar cu puţin timp înainte, domul fusese martorul unui eveniment cu totul opus explorării lumii celeste a lui Dante, mai exact catedrala fusese aleasă de Napoleon pentru a fi incoronat rege al Italiei.
Este una dintre catedralele occidentale a căror construcţie s-a întins pe durata a câtorva secole. Începută în 1386 şi incheiată în 1887, ea domină astăzi piaţa centrală din Milano, fiind un simbol al puterii economice pe care această capitală a Lombardiei, poartă de intrare a comertului ce traversa Alpii, l-a reprezentat timp de veacuri. Maiestuozitatea şi formele estetice ale catedralei sunt grăitoare: detaliile sculpturale ale celor 135 de turle, dintre care cea mai înaltă atinge 109 metri, şi cele peste 2000 de statui, sunt foarte atent executate, la fel şi marile ferestre ale clădirii, considerate a fi cele mai mari din lume.
Constructia propriu-zisă a inceput in 1386 la iniţiativa arhiepiscopului Antonio de Saluzzo, într-un stil gotic târziu, cu specific mai degrabă francez decât italian. Munca a continuat timp de secole, turnul principal fiind împodobit in 1762 cu o statuie policromă a Fecioarei Maria, căreia i-a fost dedicat de la început domul milanez. Interiorul nu este mai puţin frapant. Cinci nave gigantice, separate de stâlpi de piatră artistic sculptaţi, sunt incadrate de ferestre cu vitralii executate cu mare măiestrie. Absida, partea cea mai veche a catedralei, include trei ferestre in formă de roză, realizate de Filippino de Modena, într-un mod ce ne dezvăluie complexitatea sculpturii din secolul al XlV-lea.
Poetul romantic englez Percy Shelley, călător in Italia la începutul secolului al XVIII-lea, afirma că interiorul domului este cel mai bun loc pentru a citi "Divina Comedia". Dar, doar cu puţin timp înainte, domul fusese martorul unui eveniment cu totul opus explorării lumii celeste a lui Dante, mai exact catedrala fusese aleasă de Napoleon pentru a fi incoronat rege al Italiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu