Parlamentul european este unul din organele Comunităţilor Europene. Începând cu anul 1979 este ales direct, o dată la 5 ani, prin alegeri generale, libere şi secrete. În perioada 1952-1976 membrii Parlamentului European erau numiţi de către parlamentele statelor membre. Parlamentul European este reprezentantul democratic al intereselor celor 450 de milioane de locuitori ai Uniunii Europene. Parlamentul European are trei sedii: la Strasbourg, Bruxelles şi Luxemburg. Structurile politice existente în ţările membre se oglindesc în rândul fracţiunilor politice de la nivelul Parlamentului European. În acest parlament există şapte fracţiuni şi o serie de deputaţi independenţi. Deputaţii din Parlamentul European provin din circa 160 de partide politice diferite, în care aceştia sunt membri în ţările lor de origine. La data de 20 iulie 2004 a avut loc şedinţa constitutivă a celei de-a şasea legislaturi a Parlamentului European, care numără acum 732 de deputaţi.
Parlamentul European este aşa-numita cameră a reprezentanţilor cetăţenilor din UE, în timp ce Consiliul Uniunii Europene este organismul reprezentativ al statelor din UE.
Regulamentul de funcţionare al Parlamentului European conţine şi alte reglementări privind modul său de organizare.

Parlamentul European este organul reprezentativ al celor 450 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene. Începând cu 13 iunie 2004, acesta are 732 membri. S-a decis că numărul maxim de parlamentari europeni trebuie fixat la 732, cu un prag minim de 5 şi respectiv maxim de 99 de deputaţi pentru fiecare stat membru.
Alocarea locurilor în parlament are la bază o reprezentare degresivă şi proporţională a statelor membre. Astfel, statele mici trimit mai mulţi deputaţi în PE decât ar trebui dacă s-ar lua în considerare strict populaţiile statelor respective. Configuraţia actuală a Parlamentului European a fost stabilită prin Tratatul de la Nisa, care conţine prevederi referitoare la echilibrul puterii şi procesul decizional în cadrul Uniunii, în contextul unei structuri cu 27 de State Membre.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu